teflu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)téflu (-luri), s. n. – Bot, rît de porc. –
Var. Munt. tef. Creație expresivă,
cf. nătăfleț, și toate creațiile verbale care sugerează ideea de „obiect rotund”. După ipoteza improbabilă a lui Bogrea,
Dacor., V, 852, în relație cu
tc. (
arab.)
tefl „salivă”.
Var. circulă în Dîmbovița. –
Der. tufli, vb. (a înfunda, a pune o pălărie pe cap și a o turti în același timp), cuvînt citat în dicționare pentru
Mold., dar care se folosește și în
Munt. (îl întrebuințează Murnu; legătura cu
sb. tuviti „a face socoteala” sugerată de Scriban sau cu
ceh. tjukati „a turti”, propusă de Cihac, II, 425, nu este posibilă);
tuflă, s. f. (
Arg., portofel, portmoneu);
infuflica, vb. (a se ghiftui, a se sătura);
tuflu, s. n. (
Arg., portofel), în loc de
tuflă, sau poate din
germ. Zuflucht „recurs”.
teflu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)teflu, tefle s. n. gură.
teflu (Dicționaru limbii românești, 1939)téflu n., pl.
urĭ. Munt. vest. Rît. V.
flit, zotcă.