tigvă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tígvă (-ve), s. f. – Dovleac, bostan (Lagenaria vulgaris). –
2. Vas făcut dintr-un bostan gol. –
3. Bidon, ploscă. –
4. Cap, devlă. –
5. Hîrcă, craniu. –
Var. tidvă, titvă, tivgă, tivdă, tiugă. Sl. tyky „tigvă” (Miklosich,
Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 409; Tiktin; Iordan,
BL, VIII, 123; Petrovici,
Dacor., X, 35),
cf. sl. tykvi, bg.,
sb. tikva, pol. tykwa, rus. tykva (Vasmer, III, 160).
Tigvă și
tivgă circulă în principal în
Munt.,
tidvă și
tidvá în
Mold.,
tiugă în
Olt. De la această ultimă
var. ar putea fi un dublet
teucă (
var. teică),
s. f. (vas de lemn, ciutură; albie, canal; canal mic la moara de făină), insuficient explicat de Tiktin (de la
tei), de Diculescu,
Elementele, 468 (din
gr. τεῦχος „instrument, covată”) și de Scriban (din
tc. tekne);
cf. teaucă, s. f. (cotei; vorbăreț), explicabil semantic plecînd de la zgomotul produs de apa morii sau mai precis de titirezul ei. Nu este clară legătura cu
treucă, var. de la
teucă?