tearfă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEÁRFĂ, terfe, s. f. (
Reg.)
1. Zdreanță, otreapă.
2. Zestrea miresei, compusă din obiecte casnice și de îmbrăcăminte. –
Et. nec.tearfă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)teárfă (terfe), s. f. –
1. Cîrpă, zdreanță, otreapă. –
2. Sanda stricată. –
3. Femeie stricată. Creație expresivă. Aparține aceleiași rădăcini cu
tărbăci „a murdări”, de unde și
var. tarbă, s. f. (
Mold., prostituată); probabil în loc de *
ta(r)vă, cf. tava „tăvălindu-se”. Este dubletul lui
tîrfă, s. f. (prostituată).
Der. din
rus. trjapica „cîrpă” (Cihac, II, 405),
cf. otreapă, sau din
ngr. τέρφος „piele” (Diculescu,
Elementele, 471) nu este probabilă; după Lacea,
Dacor., IV, 781-85, din
mag. terh, sl. terhŭ „încărcătură”,
cf. tárhat. Der. terfar (
var. Bucov. cherfariu),
s. m. (rudă a miresei care ajută la dus zestrea în casa viitorului soț);
terfăroaie (
var. terfariță),
s. f. (femeie din familie care ajută mireasa);
terfărie, s. f. (petrecere la casa mirelui), cuvinte din
Trans.;
terfeli (
var. terveli, derveli),
vb. (a murdări, a mînji; a păta, a prihăni; a defăima, a discredita, a dezonora), cu
suf. expresiv
-li (Tiktin; Candrea; Graur,
BL, VI, 146; după Scriban,
Arhiva, 1912, 190, din
mag. tereferelni „a trăncăni”; după Bogrea,
Dacor., IV, 853, din
mag. tréfal „a glumi”);
terfelog (
var. terfeloagă, tărfălog, tîrfălog),
s. n. (carte fără valoare, maculator, ruptură; document foarte uzat);
terfelegos, adj. (
Mold., zdrențăros, murdar, unsuros);
terfos, adj. (
Mold.,
înv., zdrențăros);
terfeleală, s. f. (murdărie, noroi);
ștoarfă (
var. ștoalfă),
s. f. (femeie murdară, otreapă), poate prin contaminare cu
a șterge „a freca” (Iordan,
BF, IV, 195);
tofăi, s. f. (a se bălăci, a se murdări), în
Mold., cu pierderea lui
r. –
Cf. tohoarhă, care probabil este în relație cu aceeași rădăcină expresivă.
tearfă (Dicționaru limbii românești, 1939)teárfă f., pl.
terfe (d.
terfelesc). Petică murdară, otreapă.
Fig. Iron. Cĭomîrdă, femeĭe murdară. V.
fleandură, paceavură, tîrfă.tearfă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teárfă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. térfei; pl. térfetearfă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEÁRFĂ, terfe, s. f. (
Reg.)
1. Zdreanță, otreapă.
2. Zestrea miresei, compusă din obiecte casnice și de îmbrăcăminte. —
Et. nec.