tainiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÁINIȚĂ, tainițe, s. f. Groapă săpată în pământ; încăpere subterană; hrubă;
p. ext. loc ascuns; ascunzătoare. –
Taină +
suf. -iță.taĭniță (Dicționaru limbii românești, 1939)táĭniță f., pl.
e (d.
taĭnă; rus.
taĭnik, loc ascuns; pol.
tainik, taĭemnica). Ascunzătoare, vizuină:
cînele [!] a săpat o taĭniță. Fig. Loc întunecos, locuință întunecoasă și friguroasă. Groapă, mormînt.
tainiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)táiniță (rar)
s. f.,
g.-d. art. táiniței; pl. táinițetainiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tainiță f.
1. loc ascuns:
prin tainiți și pe sub negre bolți EM.;
2. groapă:
în tainiță să m’arunci AL. [Tras din
taină].
tainiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÁINIȚĂ, tainițe, s. f. Groapă săpată în pământ; încăpere subterană; hrubă;
p. ext. loc ascuns; ascunzătoare. —
Taină +
suf. -
iță.