taifas (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TAIFÁS, taifasuri, s. n. Conversație familiară, intimă, pe teme minore; flecăreală, pălăvrăgeală plăcută; taifet. – Din
ngr. taïfás.taĭfas (Dicționaru limbii românești, 1939)taĭfás n., pl.
urĭ (ngr.
taĭfás, ceată, d. turc. ar.
taĭfa, ceată, echipaj de corabie; sp.
taifa. Cp. cu
cetărez, cuvînt, vorbă).
Fam. Vorbă (conversațiune) lungă și fără grijă:
a te pune, a ședea la taĭfas. V.
tală și
iliș.taifas (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)taifás s. n.,
pl. taifásuritaifas (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)taifas n.
1. sindrofie, conversațiune familiară:
după masă se puseră la taifas AL.;
2. pl. vorbe goale, palavre:
șed la taifasuri pe divan AL. [Gr. mod. TAIFÁS, ceata, sindrofie, de unde convorbire (cf.
cuvânt)].
taifas (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TAIFÁS, taifasuri, s. n. Conversație familiară, intimă, pe teme minore; flecăreală, pălăvrăgeală plăcută; taifet. — Din
ngr. taïfás.