tăvălug (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂVĂLÚG, tăvălugi, s. m. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊
Expr. A se da sau
a se duce (ori
a da pe cineva)
de-a tăvălugul (sau, adverbial,
tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul.
2. Instrument rudimentar de treierat. [
Pl. și: (
n.)
tăvăluguri. –
Var. tăvălúc s. m.] –
Tăvăli +
suf. -ug.