taur - explicat in DEX

taur (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
TÁUR, tauri, s. m. 1. Masculul necastrat al vacii, apt pentru reproducție (Bos taurus).* Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. (Art.) Constelație boreală, reprezentând unul dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului, în dreptul căruia trece soarele între 21 aprilie și 21 mai. – Lat. taurus.

taur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÁUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă, părul de pe frunte lung și adesea creț; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. (Art.) Constelație boreală în dreptul căreia trece Soarele între 21 aprilie și 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.

taur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
taúr (-ri), s. m. – 1. Bic, buhai, gonitor. – 2. Al doilea semn al zodiacului. – 3. Rădașcă (Lucanus cervus). – Mr. tavru. Lat. taurus (Pușcariu 1721; REW 8602), cf. alb. ter (Philippide, II, 656), it., cat., sp. toro (calabr. táuru), prov. taur, v. fr. tor, port. touro.

taur (Dicționaru limbii românești, 1939)
táur m. (lat. taurus, d. vgr. taûros; it. sp. toro, pv. taur, vfr. tor [nfr. taureau], pv. touro). Boŭ întreg, boŭ nejugănit (bos taurus). Fig. Om zdravăn. Un semn al zodiaculuĭ (April). – În vest și táure, vechĭ táore. În est buhaĭ, în Olt. Ban. bic.

taur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
táur s. m., pl. táuri

taur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
taur m. 1. bou nejugănit (Bos taurus); 2. fig. om sdravăn; 3. unul din cele 12 semne ale zodiacului. [Lat. TAURUS].

taur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÁUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă, părul de pe frunte lung și adesea creț; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. N. pr. art. Constelație boreală în dreptul căreia trece Soarele între 21 aprilie și 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. — Lat. taurus.