tărbăci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂRBĂCÍ, tărbăcesc, vb. IV.
Tranz. 1. (
Fam.) A bate tare pe cineva, a snopi în bătaie. ♦
Fig. A ocărî; a-și bate joc de cineva.
2. (
Reg.) A frământa noroiul în timpul mersului. ♦
Refl. A se murdări (cu noroi). –
Cf. tăbăci.