țandără (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÁNDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; așchie. ◊
Expr. A-i sări (cuiva)
țandăra = a se înfuria, a se supăra. [
Var.: (
reg.)
țándură, țândără s. f.] – Din
săs. zänder (<
germ. Zunder),
magh. candra.