tăietură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (
concr.) locul unde s-a tăiat ceva;
spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia.
2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos.
3. Croiala unei haine. ♦
Fig. Linie, trăsătură, contur.
4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii.
5. Fig. (La
pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri.
6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat.
7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. [
Pr.:
tă-ie-] –
Tăia +
suf. -ătură.