tăgădui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TĂGĂDUÍ, tăgăduiesc, vb. IV.
Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza.
Iar ei îi tăgăduia această cerere (CORJAN). –
Magh. tagadni.