țâfnă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȚÂFNĂ, țâfne, s. f. (
Pop.)
1. Ifos, aroganță; trufie. ♦ Arțag. ◊
Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia.
A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă.
2. Cobe (
1). – Din
ngr. tsífna.