tacrir - explicat in DEX

tacrir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TACRÍR, tacriruri, s. n. (Înv.) 1. Interogatoriu. 2. Proces-verbal. – Din tc. takrir.

tacrir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tacrír (-ruri), s. n. – 1. Proces-verbal. – 2. Raport, memoriu. – Mr. tăcrire. Tc. takrir (Șeineanu, II, 341), cf. sb. takrir. Sec. XVIII, înv.

tacrir (Dicționaru limbii românești, 1939)
tacrír n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] takrir, expresiune, raport, memoriŭ, expunere. V. mucarer). Vechĭ. Raport, comunicare. Constatare, proces-verbal. Interogatoriŭ: ĭ-a luat tacrir.

tacrir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tacrír (înv.) (ta-crir) s. n., pl. tacríruri

tacrir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tacrir n. interogatoriu (vechiu termen juridic și azi încă popular): am auzit pe logofăiul Mitropolitului luând tacrir vizitiului FIL. [Turc. TAKRIR, raport, depunere sub jurământ].

tacrir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TACRÍR, tacriruri, s. n. (înv.) 1. Interogatoriu. 2. Proces-verbal. — Din tc. takrir.