tablatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TABLATÚRĂ s. f. Vechi sistem de notație muzicală, cu ajutorul literelor alfabetului, al cifrelor și al altor semne așezate pe linii paralele. – Din
fr. tablature.tablatură (Dicționar de neologisme, 1986)TABLATÚRĂ s.f. Sistem vechi de notație muzicală cu ajutorul literelor alfabetului și al altor semne așezate pe linii paralele. [Var.
tabulatură s.f. / < fr.
tablature, cf. lat.med.
tabulatura, germ.
Tabulatur].
tablatură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TABLATÚRĂ s. f. Vechi sistem de notație muzicală, cu ajutorul literelor alfabetului, al cifrelor și al altor semne așezate pe linii paralele. — Din
fr. tablature.