tabiet - explicat in DEX

tabiet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TABIÉT, tabieturi, s. n. Deprindere, gust pe care cineva și-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obișnuință; p. ext. manie. ◊ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise și fixe. ◊ Expr. A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta. ♦ Viață confortabilă, comoditate. Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabīat.

tabiet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tabiét (-turi), s. n. – 1. Obicei, stil, deprindere. – 2. Viață confortabilă, comoditate, satisfacție. – Var. tabet. Mr. tabiete, megl. tabiet. Tc. (arab.) tabiat (Ronzevalle 116; Șeineanu, II, 339; Lokotsch 1967), cf. ngr. ταμπέτι, alb., sb. tabiat, bg. tabiĭat. – Der. tabietliu, adj. (cu tabieturi, maniac, pedant), din tc. tabiatli.

tabiet (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
tabiet, tabieturi s. n. (prst.) respect față de dorințele și obiceiurile unui client.

tabiet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tabiét (-bi-et) s. n., pl. tabiéturi

tabiet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tabiet (tabet) n. 1. manieră, caracter; tineri cu tabieturi AL.; 2. deprindere regulată și comodă, apucătură (bună sau rea), nărav: de trei luni acum, ați dus una cît bencheturile..., ar fi vreme poate de a vă mai schimba tabietul... AL.; 3. gust, pofta stăpânului: a veni la tabet (Mold.); 4. în special, confort (după moda orientală): a-și face tabietul, a bea cafea și a fuma din ciubuc, șezând turcește: ceru cafea și ciubuc, iar după ce-și făcu tabietul... FIL. [Turc. TABIAT, fire, calitate înnăscută, temperament, dis- pozițiune (bună sau rea), bunul gust].

tabiet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TABIÉT, (2) tabieturi, s. n. Plăcere, gust pe care cineva și-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obișnuință; p. ext. manie. ◊ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise și fixe. ◊ Expr. A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta. ♦ Viață confortabilă, comoditate. ◊ Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] — Din tc. tabῑat.