tabără (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÁBĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc (întărit) unde staționează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren cu efective de mari unități; tabie (
2). ♦ Popas; etapă.
2. Așezare vremelnică în corturi. ♦ Așezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflați la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament.
3. Grup de care în mers sau în popas; convoi.
4. (
Înv.) Oaste;
p. ext. mulțime, gloată.
5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociație care luptă pentru o anumită cauză. – Din
sl. taborŭ.tabără (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tábără (-bere), s. f. –
1. Cantonament, campare. –
2. Armată, forță. –
3. Partidă, grupare. –
4. Mulțime, cantitate mare. –
5. Convoi, grup de care. –
Mr. tăbure „batalion”,
megl. tăbur. Tc. sau mai probabil
tăt. tabur (J. Melich,
Ung. Jb., XV, 529-40; Vasmer, III, 66), parțial prin intermediul
sl. taborŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 48; Tiktin; Candrea),
cf. bg.,
sb.,
cr.,
slov.,
ceh.,
pol.,
rus. tabor, mag. tabór. –
Der. tăbăraș, s. m. (soldat care aparține unei tabere);
tăbărî, vb. (a face tabără; a împresura, a asedia; a se repezi la, a se năpusti).
tabără (Dicționar de argou al limbii române, 2007)tabără, tabere s. f. (intl.) închisoare.
tabără (Dicționaru limbii românești, 1939)tábără f., pl.
ere și
erĭ (vsl.
taborŭ, rus. pol. sîrb.
tabór; ung.
tábor, turc.
tabur).
Vechĭ. Oprire, popas, etapă militară.
Maram. Oaste.
Arm. Lagăr, bivuac permanent în barace p. exercițiu trupelor. Ceată, partid. Convoĭ. Adv. Grămadă, claĭe peste grămadă:
a lăsa lucrurile tabără.tabără (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tábără s. f.,
g.-d. art. táberei; pl. táberetabără (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tabără f.
1. lagăr:
a așeza, a ridica tabără; 2. ceată numeroasă:
locustele merg în tabere; 3. stațiune militară:
făcând 25 tabere din Constantinopole până în câmpiile Dobrogei BĂLC. [Slav. TABORŬ].
tabără (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÁBĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc de dispunere temporară a trupelor, amenajat în afara localităților în scopul instruirii soldaților în condiții de campanie; tabie (
2). ♦ Popas; etapă.
2. Așezare vremelnică în corturi, în barăci etc. ♦ Așezare (în aer liber) pentru copii, elevi etc. aflați la odihnă sau pentru sportivi în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament.
3. Grup de care în mers sau în popas; convoi.
4. (
înv.) Oaste;
p. ext. mulțime, gloată.
5. Grup opus altui grup; grupare, asociație politică care luptă pentru o anumită cauză. — Din
sl. taborŭ.