tăvălugi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV.
Tranz. A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. – Din
tăvălug.tăvălugi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăvălugí (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tăvălugésc, imperf. 3
sg. tăvălugeá; conj. prez. 3
să tăvălugeáscătăvălugi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂVĂLUGÍ, tăvălugesc, vb. IV.
Tranz. (Rar) A trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum, a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul. — Din
tăvălug.