tăvăluc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂVĂLÚC s. m. v. tăvălug.tăvăluc (Dicționaru limbii românești, 1939)tăvălúc și
-úg m. (ca
vălătuc, vălug, tumurug) și n., pl.
e și
urĭ (rudă cu
vălug și
vălătuc. Cp. și cu
tăvălesc). Buștean rătund [!]. Cilindru care se rostogolește pe ogor după boronit ca să se sfărîme toțĭ bulgăriĭ, orĭ pe arie ca să se desprindă grăunțele, orĭ pe un drum ca să se netezească petrișu [!]. Cilindru de lemn (orĭ de fer [!]) care se pune supt [!] o greutate (de ex., o ladă de banĭ) ca s´o poțĭ muta (V.
chezăș). – Și
tăfălug, tefelug, pl.
e, și
tăfălog, pl.
oage (vest).
tăvăluc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂVĂLÚC s. m. v. tăvălug.