tăujer (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TĂUJÉR, tăujere, s. n. Tămânjer.
tăujer (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tăujér (-re), s. n. – Băț, nuia; epitet dat unui om de nimic. –
Var. tăujăr(iu), teujer, tăunjer. Mag. tozser (Gáldi,
Dict., 163). –
Der. tăunji, vb. (a bate, a lovi).
tăujer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tăujer n. Mold.
1. băț cu care se mestecă jintița în ceaun;
2. fam. ciomag:
i-a croit câteva tăujere pe spinare. [Origină necunoscută].