tătăresc - explicat in DEX

tătăresc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (2). 2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). – Tătar + suf. -esc.

tătăresc (Dicționaru limbii românești, 1939)
tătărésc, -eáscă adj. De Tătar, al Tătarilor: limba tătărească. Meĭ tătăresc, V. meĭ. – În est -răsc, -rască. V. nagîț.

tătăresc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tătărésc adj. m., f. tătăreáscă; pl. m. și f. tătăréști

tătăresc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tătăresc a. 1. ce ține de Tătari: oștile tătărești; 2. pop. strașnic, cumplit (mai mult ironic): un gutunar, o ochire de cele tătărești AL. să tragem un danț de ale tătărești FIL.; 4. se zice de porumbul cu bobul foarte mic, alb și rotund (varietate tătărească).

tătăresc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (2). 2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). — Tătar + suf. -esc.