tătăișă - explicat in DEX

tătăișă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂTĂÍȘĂ¹, tătăișe, s. f. (Reg.) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. – Et. nec.

tătăișă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂTĂÍȘĂ² s. f. v. tătăiș.

tătăișă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tătăíșă (-e), s. f. – 1. Dădacă, numele dat de copii unei femei care îngrijește un copil. – 2. Titlu afectuos care se dă unei mătuși sau unei cumnate, mai ales în Trans. – 3. Plante (Pulicaria dysenterica, Carlina acaulis, Chrysanthemum leucanthemum). Creație expresivă, ca tată sau sp. tata (Tiktin). Der. directă de la tată (Pușcariu, Diminutiv, 126) nu este probabilă.

tătăișă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
tătăíșă, -e, s.f. – (bot.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Pulicaria disenterica, Chrysanthemum cinerariae-folium): „O, struțuc de tătăiși, / Mântuitu-te-ai de griji” (Bârlea 1924 I: 190). – Et. nec. (MDA).

tătăișă (Dicționaru limbii românești, 1939)
tătăíșă f., pl. e (d. tată). Ban. Trans. Cumnată. Epitet uneĭ femeĭ, ca și soră. O plantă din familia compuselor cu florĭ auriĭ și care crește pin [!] locurĭ umede, numită și punga babeĭ (pulicária [saŭ inula] dysentérica). – Pin [!] Trans. = „turtă, turtea”, o plantă din aceĭașĭ familie (carlina acaulis); pin Bucov. = „mărgărită”.

tătăișă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!tătăíșă¹/tătăíș (plantă) (pop.) s. f./s. m., art. tătăíșa/tătăíșul; pl. tătăíșe/tătă­íși

tătăișă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tătăíșă² (cumnată, lele) (înv., pop.) s. f., art. tătăíșa, g.-d. art. tătăíșei; pl. tătăíșe

tătăișă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tătăișă f. Tr. Bot. ceapa cioarei. [Tr. tătăișă, cumnată: plantă numită și punga babei].

tătăișă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂTĂÍȘĂ¹, tătăișe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). [Var.: tătăíș s. m.] — Et. nec.

tătăișă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂTĂÍȘĂ², tătăișe, s. f. (înv. și pop.) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. — Et. nec.