tărtăneț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. –
Et. nec.tărtăneț (Dicționaru limbii românești, 1939)tărtănéț, -eáță adj., pl. f.
ețe (reflex ca și
gogoneț).
Vest. Rar. Rătund [!], gogoneț:
acel cap tărtăneț închide în el un talent excepțional (Delv.).
tărtăneț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tărtănéț (
pop.)
adj. m.,
pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțetărtăneț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tărtăneț a. îndesat, scurt și gros. [Lit. rotund ca soiul de varză numit
tărtan].
tărtăneț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (
Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. —
Et. nec.