tărtăcuță - explicat in DEX

tărtăcuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.

tărtăcuță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
tărtăcuță, tărtăcuțe s. f. (glum.) cap

tărtăcuță (Dicționaru limbii românești, 1939)
tărtăcúță și (Btș.) tătărcuță f., pl. e (dim. d. tărtacă, tătarcă). O plantă cucurbitacee agățătoare ornamentală care face niște fructe galbene, gălbuĭ, portocaliĭ și altfel, marĭ cît oŭăle de găină saŭ de gîscă, de forma merelor, perelor și portocalelor și care e originară din Asia tropicală (coccinia [saŭ: cephalandra] indica). Copiiĭ se joacă cu fructele eĭ. – În Munt. și -guță. V. curcubețică.

tărtăcuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tărtăcúță s. f., g.-d. art. tărtăcúței; pl. tărtăcúțe

tărtăcuță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tărtăcuță f. planta al cărei fruct e o boabă lunguiață de coloare roșie (Coccina indica). [Și tătărcuță sau cucurbetă tătărească, planta fiind originară din Azia tropicală].

tărtăcuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂRTĂCÚȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. — Tătarcă + suf. -uță.