tărcătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. (
Reg.) Combinație nereușită de culori; împestrițătură; (
concr.) obiect tărcat. –
Tărca +
suf. -ătură.tărcătură (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)tărcătúră,
tărcătúri, s.f. (reg.)
1. combinație nereușită de culori; împestrițătură.
2. obiect tărcat.
tărcătură (Dicționaru limbii românești, 1939)tărcătúră f., pl.
ĭ (d.
tarcat). Lucru tarcat.
tărcătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tărcătúră (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. tărcătúrii; pl. tărcătúritărcătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂRCĂTÚRĂ, tărcături, s. f. (
Reg.) Combinație nereușită de culori; împestrițătură; (
concr.) obiect tărcat. —
Tărca +
suf. -
ătură.