tărbacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂRBÁCĂ s. f. (
Fam.; în
expr.)
A da (sau a
lua) în (sau
la, prin) tărbacă =
a) a bate zdravăn;
b) fig. a batjocori, a ocărî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. – Din
tărbăci (derivat regresiv).
tărbacă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)tărbácă,
tărbăci, s.f. (înv. și reg.)
1. instrument de chinuit câinii.
2. prăjină de strâns fânul; pârghie.
3. masa tăbăcarului.
4. haină ruptă.
5. bucluc, ceartă.
6. ospăț.
tărbacă (Dicționaru limbii românești, 1939)tărbácă și
tî- f., pl.
e și
ăcĭ (d.
tărbăcesc). Acțiunea de a tărbăci, tărbăceală. Masa pe care tăbăcaru răzuĭe peile [!].
Tărbaca cînilor [!], tivic, un barbar obiceĭ țărănesc de a chinui cîniĭ a doŭa zi după lăsatu seculuĭ postuluĭ mare spînzurîndu-ĭ pînă ce amețesc (V.
jujăŭ).
A da în tărbacă, 1. a da ca să fie tărbăcit, 2. a tărbăci.
A lua la tărbacă, a tărbăci (cu bătaĭa saŭ cu ocara).
tărbacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tărbácă (
fam.) (în
expr.)
s. f.tărbacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tărbacă f. tăbăceală:
tărbaca câinilor, spânzurarea câinilor cu capul în jos și învârtirea lor până ce amețesc (datina tabacilor a doua zi după lăsatul secului);
a lua la tărbacă, fam. a snopi în bătăi, a-și bate joc de cineva. [Tras din verbul
tăbăcì].
tărbacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂRBÁCĂ s. f. (
Fam.; în
expr.)
A da (sau
a lua)
în (sau
la, prin)
tărbacă =
a) a bate zdravăn;
b) fig. a batjocori, a ocârî; a-și bate joc de cineva, a da în tărbăceală. — Din
tărbăci (derivat regresiv).