tărăgăneală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂRĂGĂNEÁLĂ, tărăgăneli, s. f. Faptul de
a (se) tărăgăna; amânare continuă, tărăgănare. [
Var.:
tărăgăiálă s. f.] –
Tărăgăna +
suf. -eală.tărăgăneală (Dicționaru limbii românești, 1939)tărăgăneálă, -ănésc, -néz, -ăĭală-, -ăĭesc, V.
trăgăn-.tărăgăneală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tărăgăneálă s. f.,
g.-d. art. tărăgănélii; pl. tărăgănélitărăgăneală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂRĂGĂNEÁLĂ, tărăgăneli, s. f. Faptul de
a (se) tărăgăna; amânare continuă, tărăgănare. [
Var.:
tărăgăiálă s. f.] —
Tărăgăna +
suf. -
eală.