tăpșan - explicat in DEX

tăpșan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂPȘÁN, tăpșane, s. n. 1. Loc neted și ușor înclinat care apare la baza versantelor și povârnișurilor în regiunile de deal și de munte. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povârniș. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat sau în mijlocul unei curți. ♦ Loc mai ridicat, neted, necultivat. – Tăpși + suf. -an.

tăpșan (Dicționaru limbii românești, 1939)
tăpșán și (est) tapșán n., pl. e, rar urĭ (d. tăpșesc, adică „loc tăpșit”. D. rom. vine rut. tapčán, bancă de dormit). Est. Podiș (platoŭ) mic, loc maĭ înalt și șes. Olt. Pat de scîndurĭ. Munt. est. Polița vetreĭ. – În est și tepșan și topșan. V. grind.

tăpșan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!tăpșán s. n., pl. tăpșáne

tăpșan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tăpșan n. 1. Mold. loc înalt și șes, terasă: trage brazda pe tăpșan POP.; 2. Tr. lemn așezat dinaintea vetrei ca s’o ție.

tăpșan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂPȘÁN, tăpșane, s. n. 1. Loc neted și ușor înclinat care apare la baza versantelor și povârnișurilor în regiunile de deal și de munte. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povârniș. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat sau în mijlocul unei curți. ♦ Loc mai ridicat, neted, necultivat. — Tăpși + suf. -an.