tămbălăŭ - explicat in DEX

tămbălău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂMBĂLẮU s. n. (Fam.) Zgomot, gălăgie; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). – Din magh. tombolo.

tămbălău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tămbălắu (-uri), s. n. – Zgomot, gălăgie, zarvă. Mag. tomboló (Cihac, II, 531; Tiktin).

tămbălău (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
tămbălău s. n. sg. 1. zgomot, gălăgie, larmă 2. petrecere zgomotoasă, cu muzică și dans

tămbălău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tămbălắu (fam.) s. n., art. tămbălắul

tămbălău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂMBĂLẮU s. n. (Fam.) Zgomot, gălăgie; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). — Din magh. tomboló.

tămbălăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
tămbălắŭ n., pl. ăĭe (ung. tamboló-ter, loc de zbănțuit, d. tombolni, a chiui. V. tumba). Fam. Iron. Gălăgie, petrecere zgomotoasă. V. tălălăŭ.