tămăduitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (
Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [
Pr.:
-du-i-] –
Tămădui +
suf. -tor.tămăduitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tămăduitór (
pop.)
(-du-i-) adj. m.,
pl. tămăduitóri; f. sg. și
pl. tămăduitoáretămăduitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tămăduitor a. care tămăduește. ║ m. Mântuitorul.
tămăduitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (
Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [
Pr.: -
du-i-] —
Tămădui +
suf. -
tor.