tămădui - explicat in DEX

tămădui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”.

tămădui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tămăduí (tămăduiésc, tămăduít), vb. – A vindeca, a face sănătos. Mag. támadni (Cihac, II, 531; Gáldi, Dict., 97). – Der. tămăduială, s. f. (vindecare); tămăduitor, adj. (curativ, lecuitor).

tămădui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
tămăduí, tămăduiesc, vb. tranz. și refl. – A vindeca, a lecui: „Rău mă tem că nu mi-a tré, / Dumăta mă tămădé” (Memoria 2001: 107). – Din magh. támadni „a sprijini, a ajuta„.

tămădui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tămăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 să tămăduiáscă

tămădui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂMĂDUÍ, tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămădui] — Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”.

tămăduĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
tămắduĭ și -ĭésc v. tr. (ung. támadni, a răsări, a se scula, a se răscula). Vindec. Fig. Iron. Fur (adică „fac să dispară lucru ca boala trecută”).

tămăduì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tămăduì v. a (se) vindeca. [Ung. TAMÁDNI, a se scula, a se ridica (românește: dintr’o boală)].