tămăduială(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TĂMĂDUIÁLĂ,tămăduieli, s. f. (Pop.) Tămăduire. [Pr.: -du-ia-] – Tămădui + suf. -eală.
tămăduială(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) tămăduiálă (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduiélii; pl. tămăduiéli
tămăduială(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TĂMĂDUIÁLĂ,tămăduieli, s. f. (Pop.) Tămăduire. [Pr.: -du-ia-] — Tămădui + suf. -eală.
tămăduĭală(Dicționaru limbii românești, 1939) tămăduĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a tămădui.