tămânjer - explicat in DEX

tămânjer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec.

tămânjer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjére

tămânjer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tămânjer n. Mold.: băț de fătut cașul. [Origină necunoscută].

tămânjer (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. — Et. nec.