tămâiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante;
a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii
(Chenopodium ambrosioides); b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător
(Chenopodium botrys). ◊ Compus:
tămâiță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene
(Ajuga chamaepytis). –
Tămâie +
suf. -iță.tămâiță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)tămâíță, s.f. – (bot.) Vineriță (Ajuga reptans L.); buruiană de sub alun, cearta-casei, frunză-de-orbalț (Borza 1968). – Din tămâie (< lat. *thymanea) + -iță.
tămâiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tămâíță s. f.,
g.-d. art. tămâíței; pl. tămâíțetămâiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tămâiță f. plantă ce crește prin fănețe și miroase ca tămâia. (
Ajuga reptans).
tămâiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂMÂÍȚĂ, tămâițe, s. f. Nume dat mai multor plante:
a) plantă erbacee cu miros aromatic puternic și cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (
Chenopodium ambrosioides);
b) plantă cu flori verzi-gălbui, cu miros pătrunzător (
Chenopodium botrys). ◊ Compus:
tămâîță-de-câmp = plantă erbacee păroasă, cu flori galbene (
Ajuga chamaepytis). —
Tămâie +
suf. -
iță.