tăinui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV.
1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦
Refl. (Rar) A se ascunde.
2. Intranz. (
Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). –
Taină +
suf. -ui.tăinui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăinuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tăinuiésc, imperf. 3
sg. tăinuiá; conj. prez. 3
să tăinuiáscătăinui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV.
1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦
Refl. (Rar) A se ascunde.
2. Intranz. (
Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). —
Taină +
suf. -ui.tăinuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tăinuì v.
1. a ascunde, a ținea ascuns:
beciul putea să tăinuiască o domniță CR.;
2. a convorbi intim. [V.
taină].