tăietoare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TĂIETOÁRE, tăietori, s. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de un verde-închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru oblojirea tăieturilor
(Inula hirta). – Din
tăia +
suf. -
(ă)toare.tăietoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăietoáre (plantă)
s. f.,
g.-d. art. tăietórii; pl. tăietóri