tăicuță(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) TĂICÚȚĂ s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Din taică + suf. -uță.
tăicuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TĂICÚȚĂ s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] – Taică + suf. -uță.
tăicuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) !tăicúță/tăicúț (pop.) s. m., pl. tăicúți
tăicuță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TĂICÚȚĂ,tăicuți, s. m. Tăiculiță. [Var.: tăicúț s. m.] — Taică + suf. -uță.