tăicușor(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) TĂICUȘÓR s. m. Tăiculiță. – Din taică + suf. -(u)șor.
tăicușor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TĂICUȘÓR,tăicușori, s. m. Tăiculiță. – Taică + suf. -ușor.
tăicușor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) tăicușór (pop.) s. m.
tăicușor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TĂICUȘÓR s. m. (Pop.) Tăiculiță. — Taică + suf. -ușor.