tăciuna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I.
1. Tranz. A arde ceva până când se face tăciune (
1).
2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (
2). – Din
tăciune.tăciuna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăciuná (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 3
tăciuneázătăciuna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (
Pop.)
1. Tranz. A arde ceva până când se transformă
în tăciune (
1).
2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (
2). — Din
tăciune.tăciunà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tăciunà v. a strica grânele de tăciune:
uneori, porumbul se tăciuna ISP.