tăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊
Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac.
Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, care nu izbutește nimic.
2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Din
lat. *titio, -onis.tăciune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tăciúne (-ni), s. m. –
1. Lemn ars pe jumătate. –
2. Mălură (Ustilago carbo). –
Mr. tăciune, tucine, megl. tăciuni. Lat. tĭtĭōnem (Pușcariu 1709; REW 8758),
cf. it. tizzone, prov.,
cat. tizó, fr. tison, sp. tizón, port. tição. Pentru sensul 2,
cf. calabr. tizzune, sp. tizón și
fr. charbon, it. carbone. Numele de tăciune pentru planta
iarba lui Tatin (Symphitum officinale,
cf. Bogrea,
Dacor., I, 338) nu pare frecvent și nici corect. –
Der. tăciuna, vb. refl. (a crește tăciunele);
tăciunos, adj. (cu tăciune; ars, carbonizat).
tăciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăciúne s. m.,
pl. tăciúnităciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tăciune m.
1. rămășița unui lemn ars:
tăciune aprins, tăciune stins; 2. mălură, boală ce preface grânele într’un praf negru. [Lat. TITIONEM].
tăciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fară flacără. ◊
Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac.
Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, căruia nu-i reușește nimic.
2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. —
Lat. *
titio, -onis.tăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)tăcĭúne m
1. (lat.
*tĭtio, cl.
titio, -ónis, id.; it.
tizzone, neap.
tessone, pv.
tizo, fr.
tison, sp.
tizon, pg.
tiçăo). Lemnu ars care nu s´a prefăcut încă în cărbune.
Fig. Iron. Tăcĭune acoperit, om ipocrit, maĭ ales care face dragoste pe ascuns.
Agr. O boală molipsitoare a grînelor (numită și
cărbune, după fr.
charbon) în care unele organe-s mîncate de un praf negru saŭ cafeniŭ (
ustilágo máydis). – În Dor. Vs. și
tecĭune. V.
mălură.