tăbultoc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TĂBULTÓC s. m. Om scund și îndesat. –
V. tăbâltoc.tăbultoc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂBULTÓC s. m. v. tăbâltoc.tăbultoc (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))tăbultóc (= tăbâltoc (sac)) s. n., pl.
tăbultoacetăbultoc (Dicționaru limbii românești, 1939)tăbultóc n., pl.
oace (dim. d.
tăbol, format într´o limbă slavă din care a fost luat).
Est. Tăbuĭeț. – Și
tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și
tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716:
tăbăltuc (tăgîrță).
tăbultoc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tăbultoc n. Mold.
1. partea sacului plin de taină;
2. fig. scurt și gros. [Și
tobultoc: v.
tăbueț, dar de formațiune obscură].
tăbultoc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂBULTÓC s. m. v. tăbâltoc.