tăbăcitor - explicat in DEX

tăbăcitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor.

tăbăcitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tăbăcitór¹ adj. m., pl. tăbăcitóri; f. sg. și pl. tăbăcitoáre

tăbăcitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tăbăcitór² s. n., pl. tăbăcitoáre

tăbăcitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. — Tăbăci + suf. -tor.