tăbăceală - explicat in DEX

tăbăceală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Argăseală. – Tăbăci + suf. -eală.

tăbăceală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. – Tăbăci + suf. -eală.

tăbăceală (Dicționaru limbii românești, 1939)
tăbăceálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a tăbăci. Substanța cu care se tăbăcește (argăseală, dubeală).

tăbăceală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tăbăceálă s. f., g.-d. art. tăbăcélii; pl. tăbăcéli

tăbăceală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tăbăceală f. acțiunea de a tăbăci și rezultatul acestei acțiuni.

tăbăceală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. — Tăbăci + suf. -eală.