tăĭetură - explicat in DEX

tăietură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ătură.

tăietură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
tăietúră, s.f. – Toponim ce atestă utilizarea sistemului de tăiere a pădurilor pentru obținerea terenurilor agricole. – Din tăia + -tură.

tăietură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tăietúră s. f., g.-d. art. tăietúrii; pl. tăietúri

tăietură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tăietură f. efectul tăierii: 1. despărțire făcută cu un obiect tăios; 2. mod de a tăia o stofă: tăietura hainei; 3. fig. supresiune făcută într’o carte sau piesă de teatru; 4. pl. junghiuri în stomac. [Lat. TALIATURA].

tăietură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. — Tăia + suf. -ătură.

tăĭetură (Dicționaru limbii românești, 1939)
tăĭetúră f., pl. ĭ (d. tăĭat saŭ lat. taliatura, it. tagliatura, sp. tajadura). Rezultatu tăĭeriĭ, locu unde a pătruns cuțitu, crestătură: o tăĭetúră de bricĭ pe obraz. Pădure tăĭată și crescută puțin. Modu de a tăĭa: tăĭetură dreaptă. Croĭală: tăĭetură elegantă. Fig. Supresiune [!], ștergere, înlăturare: directoru teatruluĭ a făcut cîteva tăĭeturĭ în pĭesă. Pl. Colicĭ, durere de pîntece, junghĭurĭ de pîntece.