târșâitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TÂRȘÂITÚRĂ,târșâituri, s. f. Târșâit1. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșâitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură.
târșâitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) târșâitúră(-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri
târșâitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TÂRȘÂITÚRĂ,târșâituri, s. f. Târșâit1. [Pr.: -șâ-i-. — Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] — Târșâi + suf. -tură.