târșâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÂRȘÂÍ, tấrșâi, vb. IV.
Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ♦
Refl. A se târî (
2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [
Var.: (
reg.)
târșí, târșií vb. IV] –
Cf. târî.târșâi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)târșâí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
tấrșâie, imperf. 3
sg. târșâiá; conj. prez. 3
să tấrșâie; ger. târșâíndtârșâi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÂRȘÂÍ, tấrșâi, vb. IV.
Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ◊
Refl. A se târî (
2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [
Var.: (
reg.)
târșí, târșií vb. IV] —
Cf. târî.