târâtor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ♦
Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. –
Târî +
suf. -tor.târâtor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)târâtór adj. m.,
pl. târâtóri; f. sg. și
pl. târâtoáretârâtor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÂRÂTÓR, -OÁRE, târâtori, -oare, adj. Care se târăște. ◊
Plantă târâtoare = plantă a cărei tulpină se întinde pe pământ. ♦ (Substantivat) Animal care se târăște. —
Târî +
suf. -tor.