taină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÁINĂ, taine, s. f. 1. Ceea ce este neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată.
2. Secret. ◊
Loc. adj. și adv. (
Înv.)
De taină = intim, particular. (În religia creștină)
Cina cea de taină = masa luată de Hristos cu apostolii săi, în seara dinaintea răstignirii. (
Expr.)
A sta de taină = a întreține o conversație cu caracter intim. ◊
Loc. adv. În taină = pe ascuns, secret; discret.
3. Fig. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, tainiță.
4. (
Bis.; în sintagma)
Sfintele taine sau
cele șapte taine = cele șapte ritualuri sau acte de cult din religia creștină (botezul, căsătoria, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonia și maslul), prin care credincioșii consideră că li se transmite harul divin. – Din
sl. tajna.taină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)táină (-ne), s. f. –
1. Secret, mister. –
2. Reținere, pudoare. –
3. Mister, sacrament. –
4. Secret, confidență. –
5. Conversație secretă, sporovăială, discuție. –
6. Loc ascuns, ascunzătoare, loc subteran.
Sl. (
sb.,
cr.)
tajna (Miklosich,
Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 399; Conev 98). –
Der. tainic, adj. (secret, misterios, ocult), din
sl. tainikŭ; tainiță, s. f. (ascunzătoare, criptă, subteran), cu
suf. -
niță, cf. botniță, scrumelniță (după Tiktin și Candrea, dintr-un
sl. *tajnica);
tăinos, adj. (
înv., misterios, secretos);
tăinui, vb. (a ascunde, a nu da pe față; a sta la taifas, a sta de vorbă);
tăini (
var. tăina),
vb. (a sta la taifas, a sta la taclale);
tăineală, s. f. (taifas, sfat);
tăinit, s. n. (taifas, sfat);
tăinicie, s. f. (mister, secret);
tăinuitor); adj. (care tăinuiește);
destăinui, vb. (a dezvălui, a confesa), cu
pref. des-.taĭnă (Dicționaru limbii românești, 1939)táĭnă f., pl.
e (vsl.
taina).
Vechĭ. Taĭniță, ascunzătoare.
Fig. Sfat secret.
Azĭ. Mister:
cele șapte taĭne ale bisericiĭ (botezu, ungerea cu sfîntu mir, mărturisirea, împărtășania, cununia, maslu și
preuția [!]). Secret:
a descoperi o taĭnă. De taĭnă, intim, secret:
sfetnic de taĭnă. În taĭnă, în secret, pe ascuns.
A te pune, a sta la taĭnă, a te pune (a sta) la taĭfas intim.
taină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)táină s. f.,
g.-d. art. táinei; pl. táinetaină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÁINĂ, taine, s. f. 1. Ceea ce este necunoscut, neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată.
2. Secret. ◊
Loc. adj. și adv. (
înv.)
De taină = intim, particular. (în religia creștină)
Cina cea de taină = v. cină. ◊ (
Expr.)
A sta de taină = a întreține o conversație cu caracter intim. ◊
Loc. adv. În taină = pe ascuns, secret; discret.
3. Fig. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, tainiță.
4. (
Bis.; în sintagma)
Sfintele taine sau
cele șapte taine = cele șapte acte ritualice de comunicare cu realitatea divină care pecetluiesc legătura dintre divinitate și om din religia creștină (botezul, nunta, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonia și maslul). — Din
sl. tajna.tàină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tàină f.
1. mister:
cele șapte taine ale Bisericei sunt botezul, mirul, cuminecătura, mărturisirea, cununia, hirotonia și ungerea după urmă; 2. secret:
tainele sale îi descopere ISP.;
de taină, intim:
boieri de taină OD.;
în taină, pe ascuns;
3. convorbire intimă;
4. Tr. locul unde apa rîului e adâncă și curge lin. [Slav. TAĬNA, mister, sacrament].