sătul - explicat in DEX

sătul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius.

sătul (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sătúl (sătúlă), adj. – 1. Săturat, ghiftuit, plin. – 2. Obosit, istovit. – Mr., megl. sătul, istr. satú. Lat. satŭllus (Pușcariu 1531; REW 7620) cf. vegl. satoil, it. satollo, prov. sadol, fr. saoul, cat. sadoll. – Der. destul, adv. (suficient), în loc de de sătul; îndestula (var. destula, destuli), vb. (a satisface, a mulțumi, a sătura; a aproviziona, a asigura); îndestulător, asj. (suficient); neîndestulător, adj. (insuficient). – Cf. sătura. Din rom. provine bg. destur (Capidan, Raporturile, 228), cuvînt destul de rar.

sătul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle

sătul (Dicționaru limbii românești, 1939)
sătúl, -ă adj., m. pl. uĭ (lat. satullus, dim. d. satur, sătul; it. satollo, pv. sadol, fr. soûl. V. destul și satiră). Care a mîncat destul, care s’a săturat: sătulu nu crede celuĭ flămînd (Prov.) Fig. Dezgustat, plictisit: sătul de lume.

sătul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sătul a. 1. care a mâncat destul: cel sătul nu crede celui flămând; 2. săturat: sătul de traiu. [Lat. SATULLUS].

sătul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns Ia saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. — Lat. satulius.