sărut - explicat in DEX

sărut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SĂRÚT, săruturi, s. n. Sărutare. – Din săruta (derivat regresiv).

sărut (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
SĂRUT bezea, pup, pupătură, pupic, pusi, ștampilă, țocăitură, ventuză.

sărut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sărút s. n., pl. sărúturi

sărut (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) sărút n., pl. urĭ. Acțiunea de a săruta. Sărutare.

sărut (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) sărút, a -á v. tr. (lat. salúto, -áre, a saluta; it. salutare, pv. cat. sp. saludar, fr. saluer, pg. saudar). Vechĭ. Salut. Azĭ. Ating cu buzele o ființă saŭ un lucru ĭubit orĭ venerat: fiu săruta mîna tatăluĭ, bătrînu săruta ĭcoana. V. gĭugiulesc.

sărut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sărut n. sărutare: de sărutu-i fermecat AL.

sărut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SĂRÚT, săruturi, s. n. Sărutare. — Din săruta (derivat regresiv).