sărmănel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (
Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui
sărman; sărmănuț. –
Sărman +
suf. -el.sărmănel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sărmănél (
pop.)
adj. m.,
pl. sărmănéi; f. sărmănícă, pl. sărmănélesărmănel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂRMĂNÉL, -ÍCĂ, sărmănei, -ele, adj. (
Pop.; adesea substantivat) Diminutiv al lui
sărman; sărmănuț. —
Sărman +
suf. -
el.